Honey, are you nuts?!

Cum spune si descrierea blogului, propopun o bunatate de desert, dar pe cat de bun, pe atat de caloric, si pe atat de afrodiziac. Creaza dependenta!

  Prima oara luam o doza de bunavointa si curaj (aveti nevoie la flambare).
Reteta facuta de mine este pentru 2 persoane, se poate adauga sau reduce, dupa peferinte.  Pregatiti 200 grame de nuci (decojite bineinteles).
Le-am prajit un pic (5-10 min) la foc incet, fara ulei, unt sau alte grasimi, intorcandu-le de pe o parte pe alta, pana devin un pic mai aurii si mai crocante.

 Dupa, am pus din sufletul nostru:), miere 100% naturala, extrasa de la stupii nostri, cam 100 grame, dar se poate pune dupa preferinta, mai mult sau mai putin. Important este sa acopere cat de cat toate nucile.

Dupa ce ati pus mierea, lasati la foc incet cam 10 min, sau mai mult, depinde cat de caramelizate le doriti. Eu am lasat 10 min, amestecand continuu. Cam asa au aratat ale mele dupa 5 min de "inmierare".

Si acum urmeaza  "cireasa de pe tort" - un strop (50 grame) de coniac.

        Si....."marele incendiu" sau "marea flambare". Care nu prea se vede din poze din cauza blitzului, dar va asigur ca a fost mare:)

 Si rezultatul....desertul, cu dedicatie celui mai dulce sot:) "Honey are you nuts?!"

Sper sa il incercati, sa va placa si imi impartiti si mie din reusitele voastre. Atentie, a se face doar cu miere naturala:)

Floarea din concediu

Dupa cum spuneam data trecuta, tocmai ne-am intors dintr-un mare mic concediu. Am trecut prin multe tari din Europa si astfel am facut si un mic jurnal al albinutei. Am constatat in multe tari lipsa totala a albinelor (cel putin prin zonele pe unde am trecut) si in altele niste frumuseti de stupi, albine si flori.
Am inceput cu Ungaria, unde am vazut o mare parte din totalul stupilor intalniti de-a lungul calatoriei si de-a lungul celor 7 tari prin care am trecut. Dar nimic diferit de ceea ce am vazut prin Romania. Am constat lipsa cu desavarsire a stupilor in Germania si Austria, si sper din tot sufletul sa nu-i fi vazut noi, nu sa lipseasca de tot. Ar fi un pacat ca o tara sa nu beneficieze de toate cele oferite din albina, incepand cu polenizarea culturilor si terminand cu complexele tratamente oferite de apiterapie. Nici in Franta nu am vazut prea multe, desi am traversat o mare parte si cel mai mult prin munti, unde ne asteptam sa vedem cate ceva. Dar totusi, aici stiu sigur ca exista o cultura dezvoltata atat a consumului de miere, a tratamentelor (apiterpie), a polenizarii. Tot aici exista si tabere pentru copii, unde se educa api-cultura.
Revenind la cele vazute, cel mai mult ne-a impresionat ce am vazut in Slovenia. O tara extraordinar de frumoasa, cu foarte multa verdeata si flori, un mediu extraordinar pentru albinarit si ar fi fost pacat daca locuitorii acestei tarisoare nu ar fi profitat. Desi, cel mai putin ne-am plimbat prin Slovenia, am vazut o doua cea mai mare parte a stupilor intalniti.
A fost ca o poveste, ca un basm:).

Pana si stupii erau pictati cu motive din basme:

O alta particularitate "de poveste" a apiculturii din Slovenia care ne-a fermecat, casutele cu stupi. De nu foarte mari dimensiuni, cu ornamente de pe timpurile bunicilor, trecute prin vant si ploaie, acestea su fost deliciul vacantei. Avand intre 15-30 de familii de stupi, acestea sunt amplasate langa fiecare padure, pasune, aducand un aer de basm, feeric. Aici, parca si apicultura pare un joc de copii:).

  In Slovenia am stat pentru 2 zile intr-un orasel foarte cochet, Bled. Intr-o plimbare pana la cetate, am observat o planta, necunoscuta de noi (cine recunoaste floarea - se lasa cu un borcanel de miere:)), inflorita la inceput de septembrie, si ghiciti ce - plina de albinute. Foarte greu se mai gasesc in aceasta perioada flori si plante melifere care sa "musteasca" cu polen si nectar. Am ramas placut impresionati sa vedem ca inca mai exista flori si albinutele inca mai au ce culege. Nu stiu cat de bine se vede din poze, dar erau pe putin 100-200 de albine/planta.
Ca niste patrioti ce suntem, si ca niste iubitori a albinutelor autohtone, am adus o crenguta din aceasta minunata floare si pe meleagurile noastre. Acum speram sa infloreasca la fel de
frumos si aromat la primavara, vara, toamna si poate in timp vor avea si albinutele noastre ce culege in toamna.
Tot la Bled, am ajuns si la un targ de bunataturi locale, unde ne-am cunoscut cu un apicultor local. Dupa un pahar de vorba, am ajuns din nou la concluzia ca un apicultor adevarat nu tine de tara, UE sau alte alea, un apicultor adevarat tine numai de albinuta lui:).

Toamna...

De cateva zile a venit toamna. Am putea spune, ca in sfarsit o sa ne relaxam dupa un sezon plin, dupa o vara aglomerata de diverse chestii noi si noi inceputuri. Dupa entuziasmul primului stup, primului roi, primei rame, primei extrageri de miere, strecurarea si "imborcanarea" ei, s-ar parea ca anul apicol s-a incheiat. Dar in realitate, acum incepe munca adevarata daca vrem familii puternice, care sa treaca cu bine peste iarna grea; (desi speram la una mai usoara decat cea de anul trecut).
Spunea cineva ca "toamna este primăvara iernii", ca urmare ne pregatim intens pentru sezonul rece. Albinutele au inceput deja, izoland cu propolis fiecare crapaturica ce ne-a scapat noua.
Dupa un mic concediu, ieri am inceput si noi primele pregatiri, evaluarea familiilor. Am constatat cu bucurie ca au mai depus ceva miere de la ultima extragere si ca au hrana suficienta pentru iarna. Pentru cei mai "mititei" am venit cu un mic ajutor, niste sirop pentru a putea duce la bun sfarsit capacirea mierii si pentru a-i mai intari un pic. In zilele urmatoare urmeaza tratamentele, asa ca va tin la curent plus poze:)
Toate sunt pentru prima oara, asa ca speram sa le facem bine si bine insemnand in momentul de fata sa nu facem rau albinelor.
Acum fug la albinute, in zilele urmatoare sper sa reusesc sa va impartasesc doar reusite si poze, ca o poza face cat o mie de cuvinte.
O toamna cu cat mai multi boboci va urez:)

Scurt istoric

    Demult imi doresc sa pornesc acest blog, dar din pacate timpul e mereu prea putin, si lucruri mereu prea multe de facut. E o vorba " time is money", eu cred ca timpul e mai mult de atat, banii ii facem, timpul - doar trece. Ca sa nu va mai irosesc timpul:), voi trece direct la obiect sau subiect.

 Foarte recent ne-am apucat de albinarit:)

si suntem extrem de incantati si multumiti.

    Desi, acest domeniu nu este o noutate pentru mine, avand bunici, strabunici si stra-strabunici apicultori (mai tarziu o sa postez si poze cu bunii mei), noi abia acum ne-am decis sa pornim pe cont propriu. Si pe aceasta cale as vrea sa le multumesc pana la cer, pentru ca au educat in mine, in noi, aceste valori. As vrea sa multumesc si dragului meu sot, care le-a adorat in scurt timp si nu mai inceteaza cu albinutele lui.
                                                                Va Multumesc!
Din dorinta de a impartasi toate aceste minunatii scriu aici, acum. Si pentru ca, din pacate, am observat  ca multi dintre noi cred ca albina doar inteapa si mierea e doar dulce... Am aflat, cu mare parere de rau, ca unii ar prefera sa ii zgarie pisica sau catelul, in loc sa fie piscati de albina, altii stramba urat din nas cand aud ca te-a piscat albina, iar ceilalti ingheata de frica cand le bazaie albina la ureche. Si totusi, exista o terapie, cunoscuta si recunoscuta, apiterapia cu venin de albine, prin care albinele, efectiv, ne injecteaza o doza de sanatate. Dar despre asta voi mai scrie aici, pentru ca sunt atat de mult de spus si de impartasit.
   Tot la istoric as putea trece multe istorioare amuzante traite printre albine. Ca atunci cand eram copii si era timpul extrasului de miere, ne napadeau albinele si ne alergau prin toata curtea, care bineinteles "rasuna" de tipetele noastre disperate... "ne mananca albinele!", in timp ce ele isi dadeau, la propriu, viata pentru a-si proteja munca si familia. Ca atunci cand cautam sa vedem regina si era de negasit (unii nici acum nu o gasesc:D), atunci cand aruncam ceara si ne lua bunica la bataie (cum sa aruncam ceva la ce albinutele ei dragi au din greu), atunci cand nu curatam lingura bine de miere si o spalam, si atat de mult incerca buni sa ne explice ca mierea se face cu greu (daca nu stiati: la 2 linguri de miere trebuie sa munceasca 48 albine toata viata lor) si multe altele, sper sa mi le aduc aminte si sa le pot impartasi intr-o buna zi.
   In incheiere, va invit sa exploram mai mult minunata lume a albinelor!